Șefii lui Dinamo lucrează din greu în aceste zile la transferuri, pentru a completa cât mai repede lotul dezmembrat al lui Zeljko Kopic.
Andrei Nicolescu a confirmat că în cazul aducerii scoțianului Danny Armstrong tratativele sunt destul de avansate, iar jucătorul este foarte aproape să semneze cu gruparea „alb-roșie”.
Șefii lui Dinamo sunt în mare criză de timp în privința transferurilor și vor să completeze cât mai repede lotul dezmembrat în această vară al lui Zeljko Kopic.
Andrei Nicolescu dezvăluie că în cazul mijlocașului dreapta ofensiv Danny Armstrong tratativele sunt în stadiu foarte avansate, iar jucătorul scoțian urmează să semneze cu gruparea „alb-roșie”.
Reamintim că dinamoviștii i-au pierdut din avanposturi în această pauză dintre sezoane pe Astrit Selmani, Georgi Milanov și Dennis Politic.
„În materie de transferuri, lucrurile merg greu, dar nu dezarmăm. E greu, dar ne luptăm, asta e, de asta suntem aici. Cu Armstrong este o negociere destul de avansată. E mult mai aproape de Dinamo”, a spus Nicolescu la gsp.ro.
Avem trei săptămâni până la primul meci. Cu aceşti jucători pe care îi avem, trebuie să ne pregătim pentru primul meci şi aşteptăm transferuri. E foarte important să aducem noi jucători, să ne completăm echipa cât mai repede posibil. E important să începem sezonul bine. Vreau să am echipa completă cât mai repede, dar trebuie şi să înţeleg că nu e atât de uşor să aduci jucători de calitate, trebuie să mai aştept. Suntem aproape să semnăm cu unii jucători. Cu unii suntem în discuţii, dar sper că vom avea semnăturile cât mai curând posibil. (n.r. – Cum e situaţia?) Până acum, nu e una bună. Am semnat cu Musi, ca parte a unei înţelegeri. Kyriakou a venit. Cristi Mihai a venit de la UTA. Asta e până acum – Zeljko Kopic
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F05%2FKennedy-Boateng-debordeaza-de-optimism-inainte-de-FCSB-Dinamo.-%E2%80%9ESuntem-in-forma-si-o-sa-dam-totul-pe-teren-1400x934.jpg)
Ulterior, următoarele transferuri se vor concentra pe zona defensivă, acolo unde Zeljko Kopic a rămas în doar 4 fundași: Sivis, Pașcalău, Boateng și Opruț. Costin și Luna au fost lăsați să plece, Homawoo și-a terminat contractul, iar veteranul Răzbvan Patriche s-a retras din activitate.
„Încercăm să aducem fundași centrali în primul rând. Suntem în niște discuții deschise cu mai mulți fundași centrali. Asta e prioritatea. Preferăm să luăm jucători de perspectivă doar pentru potențialul lor și să încercăm să construim ceva pe termen mediu-lung, cu resursele pe care le avem, decât să accesăm soluții de jucători români care se învârt prin campionatul României și nu au spart gura târgului pe nicăieri.
Ne-am fi dorit să avem lotul creionat în cantonamentul din Polonia, dar nu s-a putut din multe motive, unele care țin de noi, altele care țin de alți factori”, a mai spus conducătorul dinamovist pentru sursa citată mai sus.